ESTE TIMPUL INTRARII IN NORMALITATE A FOTBALULUI ROMANESC !

comunicat - rSuporterii echipei „Universitatea Cluj” multumesc tuturor celor care au contribuit la salvarea echipei de la retrogradare inaintea ultimei etape de campionat din Liga I. Vom fi mereu alaturi de echipa clubului iubit !

Bucuria acestei realizari, date fiind conditiile vitrege in care s-a efectuat, nu ne impiedica sa observam si sa amendam faptele de coruptie petrecute in fotbalul romanesc. Desi justitia a inceput sa-si spuna cuvantul, la finalul acestui campionat meciurile unor echipe ce lupta pentru evitarea retrogradarii, dubioase sub aspectul desfasurarii lor corecte, s-au incheiat cu rezultate neverosimile pentru posibila salvare a acestora.

Fotbalul romanesc este o reflectare a societatii noastre fiind o activitate sociala ce afecteaza o parte importanta a populatiei, spectatorii, ca participanta neconditionata la spectacolul fotbalistic. In fata fraudei si nedreptatilor la care sunt supusi, suporterii, ca parte a societatii civile, trebuie sa ia atitudine.

Pana ca justitia sa sanctioneze faptele de coruptie petrecute in acest campionat, mai ales in faza sa finala, prin sfidarea legii, eludarea regulamentelor ori interpretarea lor eronata, comunitatile locale trebuie sa-si apere reprezentantele. Cluburile, prin echipele lor, reprezinta comunitati locale si regionale ale acestei tari. Este si motivul pentru care ele trebuie sa isi apere prin orice mijloace legale sansele.

Observam incercarea de eliminare de pe prima scena fotbalistica a tarii a unor cluburi cu traditie, reprezentand comunitati puternice din multe puncte de vedere – economic, cultural, sportiv. In acelasi timp se incearca promovarea unor cluburi-hibrid, aparute peste noapte pentru a face jocurile in favoarea unor indivizi ori grupuri de interese, in niciun caz ale unor comunitati puternice, reprezentative geografic, economic, sau de alta natura.

In fata manevrelor ce impun pe prima scena a fotbalului romanesc cluburi comunale, reprezentantele cu vechi traditii fotbalistice ale unor zone puternice economic, turistic si fotbalistic precum Brasov sau Medias, au datoria sa se apere impreuna.

Fotbalul a devenit o activitate cu valente identitare, tot mai importanta pe plan mondial. Poate crea violenta si coruptie dar si educa mase apreciabile de oameni pentru respectul legalitatii ori participarea la coeziunea sociala. Aceste roluri fundamentale se pot realiza doar printr-o organizare serioasa pe baza unei structuri responsabile alcatuita din profesionisti onesti. Tribunele goale, acuzele de ilegalitati, apelarea la TAS pentru orice situatie litigioasa, etc. dezvaluie disfunctii si probleme grave la nivel de FRF si LPF.

Dorim sa participam la un campionat cu competitoare reprezentative, de notorietate atat pe plan intern cat si international, pentru ridicarea nivelului sportiv si promovarea atmosferei de fair-play si corectitudine in desfasurarea acestui sport indragit de milioane de oameni din Romania.

0saves

Comentariile sunt închise.