Derbiurile “ardelenesti” erau cele cu Bistrita. De CFR nu auzisem atunci…De fapt pe stadionul “Cocina” am fost o singura data, in adolescenta, cu un unchi de-al meu, revizor de vagoane. Nici macar nu era meci. Se construise o tribuna pe o latura. Nu era terminata. Da. In 40 de ani de viata clujeana, nu am fost in cocina la nici un meci chiar daca aveam permis CFR, mama, Atotputernicu’ s-o odihneasca, lucrand la Intreprinderea de Constructii Cai Ferate. Nu am fost nici macar la meciurile jucate de “U” acolo. De fapt galeria nu era atat de organizata ca acum sa se urce pe Racovita in grup.
Anii au trecut, mergeam in continuare la meciurile de acasa, pasiunea a ramas aceeasi, dar sufeream ca nu mai eram in “galerie”. Atunci, in galerie, erau aproape numai studenti. Eu nu mai aveam varsta lor. Incepusem sa merg la tribuna I-a de unde ei, “drukerii”, se auzeau mai bine. A’propos de studenti: una din marile dureri ale mele de acum este faptul ca in formulele de echipa ale lui “U” de dupa lovitura de stat din decembrie ’89, trebuia sa cauti cu “lanterna” sa gasesti un student. Daca nu ma insel, in echipa de acum nu exista nici unul. De absolventi de facultate nici nu poate fi vorba. Aici e marea diferenta. Atunci, cand am inceput sa o cunosc pe “U” si sa inteleg “ideea”, puteai sa numeri pe degetele de la o mana jucatorii care nu erau studenti. Asta pe perioade de ani intregi. Si asta ducea implicit la cresterea respectului fata de jucatori si de club. Universitatea era peste tot. Pe teren, in tribune, in…aer. Peste tot. Acum e numai pe…antet. Asta ii lipseste cel mai mult lui “U” de acum. Spiritul universitar. Si la asta se poate ajunge numai daca ai studenti in echipa. Jucatori studenti care raman la echipa macar pe durata studentiei si care ar avea colegi, asistenti, profesori care ar veni sa-i vada si sa-i incurajeze la fiecare meci.
Aici, unde vietuiesc de aproape un sfert de secol, e foarte raspandita ideea de “athletic scholarship”, bursa sportiva in romaneste. Elevii de liceu talentati si practicanti de sport in echipele liceului sunt beneficiari de bursa si sunt incurajati sa intre la “college” tocmai datorita talentului lor. De ce nu s-ar putea face asta si in sistemul romanesc de invatamant?
E jenant ca un club al carui nume este “Universitatea” si a carui istorie se confunda cu Alma Mater Napocensis, sa fie condusa de leaderi veniti din alte parti si sa aiba jucatori eminamente ne-universitari. Eu, in locul lui Vlad Munteanu, as face din reluarea legaturilor cu universitatile clujene prioritatea numarul unu. Cu toate universitatile clujene. Nu numai cu UBB. Denumirea “Universitatea” este ceva generic. Uitati-va in DEX la etimologia cuvantului “universitas”. Eu asa vad. Toata suflarea clujeana si, de ce nu, ardeleneasca, ar trebui sa se mobilizeze sa sa aduca Universitatea inapoi la “U”.
E usor de vorbit de departe dar, va asigur ca, de departe lucrurile se vad mai clare, mai aproape de realitate, fara patima si obiectiv.
Personal, am renascut odata cu intrarea mea in ASR, la inceputul lui mai 2013. Deci sarbatoresc un an de “sapca rosie” si sunt fericit ca am cunoscut, fie si numai pe calea virtuala, oameni minunati, cu o mare dedicatie si cu inima in forma de “U”.
Inchei ciclul meu de “Ramai asa cum te stiu-…” cu speranta si incredere.
“U” nu va muri niciodata! La 95 de ani e mai tanara ca oricand. Tempo “U”!
Bogdan, California
P.S Tot ce spun aici sunt opiniile mele personale si nu implica in nici un fel ASR 1919. Am ales sa scriu aici pentru ca este singurul site unde ma simt acasa si confortabil.
