…un gând ce se naște dincolo de cuvinte e atât de pur, atât de frumos…
Să spun ca a fost ușor e prea departe de adevăr. Să spun ca a fost greu e o prostie. Când iubești ceva cu adevărat nimic nu e greu. Am pus o bază când unii de abia se trezeau. Am muncit cu sufletul, cu inimile, cu mușchii și cu vorbele. Ne-am bătut cu vorbele și am învățat câtă răutate poate exista între noi. Am văzut oameni și clipe și ore. Am învățat din răutate și ură și scuipat. Am greșit sau nu, doar Dumnezeu ne poate spune. Ce mai poate spune Domnul e că inima a fost curată, ca de fiecare dată. Acum poate că tot e vorbă în vant și pierdere de vreme. Știi tu, dragă cetitorule, mama îmi spunea când eram mic că răutatea lumii e cea mai grea povară pe care trebuie să o duci când ai inima curată.
Și au venit clipele frumoase când oamenii frumoși de prin peluză au ridicat cuvinte și au pus umărul la tot, începând de la lutul care prindea formă sub privirea noastră și mâna caldă și blândă a maestrului, până la obiectivul rece al aparatului de fotografiat. Îmi pare bine ca pozele sunt de amator, numai așa pot surprinde frumusețea și limpezimea sufletului deschis și curat. Am privit în ochi oameni pe care cu greu aș putea să îi mai scot din sufletul meu. Pe unii i-au înjurat, pe alții au încercat să îi discrediteze …pe alții doar i-au vorbit urât. Dacă gura lumii ar privi în ochii lor și în inima lor frumoasă, am înțelege cu toții mai bine noțiunea de familie. Îmi amintesc cu plăcere clipele în care s-au pus limite, în care s-au emis comunicate sau în care s-a zâmbit. Acum, dacă te uiți la fețele lor, o să vezi doar oameni. Dacă încerci să îi cunoști cu adevărat o să vezi zâmbete și lacrimi. Fiecare om are viața lui cu problemele și fericirile sale. O echipa însă a depașit limitele personale, amatori, însă cu suflet mare. Dacă aș putea să le multumesc aș face-o. Pecetea peste timp spune restul poveștii. Mingea, cu șireturile sale ascunse, spune poate un cuvânt negrăit.
În final a rămas doctorul Mircea Luca privind peste Someș ca și cum ar fi stăpân peste orașul acesta. Mai târziu o să vin să îl mai privesc încă o dată în măreția lui. Prima zăpadă l-a botezat cu neaua sa. O să vină și prima primăvară în jurul Păzitorului ideilor noastre cu florile sale și cu mireasma îmbătătoare din jurul stadionului Nostru.
Iubindu-te pe tine înveți să iubești pe alții, însă dăruind altora sudoarea muncii tale e o nimica toată! E doar inima deschisă cu adevărat spre propria familie, aceea a Universității Cluj!
Și au venit clipele frumoase când oamenii frumoși de prin peluză au ridicat cuvinte și au pus umărul la tot, începând de la lutul care prindea formă sub privirea noastră și mâna caldă și blândă a maestrului, până la obiectivul rece al aparatului de fotografiat. Îmi pare bine ca pozele sunt de amator, numai așa pot surprinde frumusețea și limpezimea sufletului deschis și curat. Am privit în ochi oameni pe care cu greu aș putea să îi mai scot din sufletul meu. Pe unii i-au înjurat, pe alții au încercat să îi discrediteze …pe alții doar i-au vorbit urât. Dacă gura lumii ar privi în ochii lor și în inima lor frumoasă, am înțelege cu toții mai bine noțiunea de familie. Îmi amintesc cu plăcere clipele în care s-au pus limite, în care s-au emis comunicate sau în care s-a zâmbit. Acum, dacă te uiți la fețele lor, o să vezi doar oameni. Dacă încerci să îi cunoști cu adevărat o să vezi zâmbete și lacrimi. Fiecare om are viața lui cu problemele și fericirile sale. O echipa însă a depașit limitele personale, amatori, însă cu suflet mare. Dacă aș putea să le multumesc aș face-o. Pecetea peste timp spune restul poveștii. Mingea, cu șireturile sale ascunse, spune poate un cuvânt negrăit.
În final a rămas doctorul Mircea Luca privind peste Someș ca și cum ar fi stăpân peste orașul acesta. Mai târziu o să vin să îl mai privesc încă o dată în măreția lui. Prima zăpadă l-a botezat cu neaua sa. O să vină și prima primăvară în jurul Păzitorului ideilor noastre cu florile sale și cu mireasma îmbătătoare din jurul stadionului Nostru.
Iubindu-te pe tine înveți să iubești pe alții, însă dăruind altora sudoarea muncii tale e o nimica toată! E doar inima deschisă cu adevărat spre propria familie, aceea a Universității Cluj!
Galerie foto: http://www.asr1919.ro/foto/povestea-realizarii-statuii-dr-mircea-luca-galerie-foto/
