Am OVIață
„Mă cheamă Ovidiu Damian şi am 31 de ani. Povestea mea, cea din spatele campaniei „Prieteni pentru OVIață”, îşi are nefericitul început în 2004, când mi-au apărut mici disconforturi în zona cervicală. La scurt timp, disconforturile s-au transformat în dureri, iar după aproximativ un an au ajuns să fie insuportabile. Vizitele la numeroşi doctori au însemnat tot atâtea păreri, diagnosticul final şi corect fiind pus abia în 16 mai 2005: Chordoma. Chordoma e un tip de cancer osos foarte rar, care este diagnosticat la doar 1:1.000.000 de persoane, acesta fiind motivul pentru care se ştie foarte puţin despre el. Sunt câteva tratamente care au mers, însă nu se cunoaşte nici un leac definitiv în acest moment. Deşi chordoamele sunt tumori cu creştere lentă, acestea sunt agresive la nivel local, cu o tendinţă de a se infiltra în ţesuturile şi organele adiacente. Recurenţele locale rezultă în distrugerea ţesutului şi, în general, sunt cauză de deces.
Imediat după stabilirea diagnosticului, am fost programat la prima operaţie, în 11 iunie 2005, iar după 3 luni am urmat o sesiune de radioterapie. Analizele ulterioare au confirmat recidiva tumorală, necesitatea unei intervenţii mult mai ample fiind evidentă. Astfel, în speranţa unei rezecţii complete, am apelat la clinici din străinătate. A urmat o serie de operaţii în Europa (ajungând la un număr total de 9 intervenţii). Cu toate aceste eforturi (fizice, psihice, dar poate în primul rând financiare) tumora a recidivat de fiecare dată, tot mai agresivă, cam de un an începând să-mi fie afectate toate organele din zona cervicală.
Am început să iau în considerare şi medicina alternativă, schimbându-mi stilul de viaţă aproape complet, apelând la majoritatea tratamentelor alternative de care am aflat că m-ar putea ajuta în lupta cu boala.
Însă, pentru a continua această luptă, am nevoie în primul rând de timp, iar în acest moment timpul poate fi câştigat doar cu o nouă operaţie radicală în Elveţia. În Zurich am găsit singurul medic specializat în Chordoma, care, conştient fiind de gravitatea cazului şi de riscul imens al intervenţiilor (din cauza dimensiunilor formaţiunii va fi nevoie de mai multe intervenţii), este totuşi dispus să încerce o rezecţie cât mai completă a tumorii. Până în clipa aceasta, medicii din Zurich sunt singurii care au competențele necesare și care își asumă o intervenție chirurgicală a unui caz atat de complex. Această intervenție este o etapă necesară care vizează păstrarea simţurilor (respiratul, văzul, auzul…) şi care mă va ajuta să continui cu aceeaşi putere şi determinare lupta mea pentru viaţă. Am multe vise pe care vreau să le duc la îndeplinire și sunt convins ca voi reuși în ciuda tuturor greutăților și obstacolelor.”
Povestea completa si detaliile medicale pot fi citite pe larg aici: https://ddosstories.wordpress.com/
Pe Ovidiu și prietenii lui îi găsiți pe pagină de Facebook: https://www.facebook.com/pentruoviata
Asociația ”Șepcile Roșii 1919” a participat cu 1000 de lei la campania ”Prieteni pentru OVIață”.

















