Cifrul unei ”opinii” morbide

”Universitatea” Cluj a început un nou drum, cu inerentele probleme ale noii conduceri – Primăria și Universitățile clujene, dar cu entuziasmul susținătorilor manifestat prin creșterea numerică pe stadion, dublată de calitatea participării la spectacolul sportiv. Mare parte a presei sportive a relatat și apreciat pozitiv eforturile celor ce susțin prin fapte continuitatea clubului, devenit un simbol cu puternică semnificație istorică, socială și comunitară a Clujului și nu numai.

Articolul ”OPINIE. Oare chiar renaște Universitatea Cluj?” apărut în site-ul sportincluj.ro, din 19.09. 2016 , autor Claudiu Pădurean, prin mesajele lansate, indiferent de numărul de cititori ai acestuia, face excepție, nu una orecare, prin conținutul grotesc, explicit și mai ales implicit, îmbrăcat într-o formă naivă, de jurnalist neinformat, cu formulări uneori stângace.

Obiectivul articolului este de a forma o imagine negativă asupra a tot ce înseamnă ”U” Cluj, în semnificația sa profundă din mentalul colectiv.

Grupul țintă (numit) este format din mediul de afaceri – ”marile firme clujene”, ”suporterii de bună-credință” din galeria clubului și (nenumit) marele public, considerat naiv și neinformat.

Mod de operare

Construit pe un set de ”niște întrebări dureroase” cu răspunsuri oferite tot de autor, articolul semnalează o problemă și propune o soluție:

PROBLEMA – Mediul de afaceri din Cluj nu va susține noul proiect din cauza suporterilor ”violenți”, ”extremiști”, care ”înjură etnia lui Szilagyi”, ”desconsideră religia” căreia îi aparține Ioan Ovidiu Sabău și ”injură CFR-ul”, din motive de marketing, pierzând ”jumătate din piața locală clujeană”. Cealaltă jumătate dintre clujeni este considerată a fi formată din cei ce ”țin cu CFR Cluj”.

SOLUȚIA – ”Schimbarea în bine a galeriei Universității”, fapt ce va aduce sponsori, se poate realiza prin disocierea suporterilor de ”bună-credință” de ceilalți ”exremiștii din Noua Dreaptă”(sic!). Galeria trebuie ”să revină la vechile sale rădăcini, din perioada interbelică” prin ”organizare”, ”să negocieze, la masă, nu prin urlete, cu companiile și cu autoritățile locale”. ”Civilizată, moderată, cu inteligență” ar putea fi ”motorul care lipsește încă noii echipe”.

ANALIZA DISCURSULUI LOGIC EXPLICIT

Problema propusă e inexistentă !

Răspunsul ”nu” la întrebarea ”Oare mediul de afaceri din Cluj va fi dispus să susțină acest proiect?” este motivat de o primă afirmație: ”Modul în care marile firme clujene s-au raportat până acum la Universitatea Cluj”. Fiind vorba de firme (afaceri) înseamnă ca fostul patron de la ”U” nu a vrut și/sau nu a fost acceptat, pentru că nu a știut și/sau nu a (fost) vrut să intre în relații de afaceri cu acest mediu.

FRACTURA LOGICĂ 1: Dacă vechiul deținător al clubului nu a știut/nu a vrut să aducă mediu de afaceri alături de ”U”, pe cale de consecință, în mintea autorului, înseamnă că și actualii conducători vor proceda la fel. Construcție ideatică total greșită !

A doua afirmație pentru susținerea neimplicării mediului de afaceri din Cluj la noul proiect pentru ”U”, ”… o reținere firească (a firmelor) legată de extremismul unora dintre suporteri”, devine halucinantă din multe puncte de vedere, îndeosebi al managementului în ce privește marketingul ori a psihologiei mulțimilor.

FRACTURA LOGICĂ 2: Raportarea marilor firme la ”U” însemnă o investiție a acestora într-un spectacol fotbalistic contra reclamei proprii. Scopul lor este de a-și promova produsele unui număr cât mai mare de posibili clienți, actori și spectatori deopotrivă. A ”decupa”, din participarea la spectacol, doar aportul suporterilor considerați extremiști înseamnă ignorarea caracteristicilor statisticii cu care se operează în analiza manifestării mulțimilor mari de oameni. Unui grup majoritar, suporterii lui ”U”, fără de care ”U” n-ar fi existat !, i se aplică o etichetă purtând caracteristicile unui individ sau grup minuscul, mai puțin real sau construit în imaginarul autorului, dintr-o altă perioadă temporală.

Soluția este susținută prin mistificare !

  1. Autorul consideră că ”suporterii de bună-credință”, majoritatea mulțimii, sunt reprezentați de cei care-l ”înjură” pe ”Sisi, unicul căpitan” și ”desconsideră” apartenența religioasă a lui Sabău, adică minoritatea mulțimii suporterilor.
  2. Intrebarea retorică ”galeria Universității Cluj va rămâne la stadiul în care se poate mobiliza doar la meciuri (?) și la proteste (?) ?”, este de un absurd absolut. O galerie sportivă nu se mobilizează la meciuri ? La care proteste se face referire, unde și când au fost, cu ce scop ?
  3. Afirmația ”O galerie organizată, capabilă să negocieze, la masă, nu prin urlete, cu companiile și cu autoritățile locale” demonstreză intenția de a manipula firme, suporteri ori public. Oare cum se poate organiza, în mintea opinantului, comunicarea cu o galerie care ”stă la masa tratativelor” ? Să negocieze ce ? Câți și cum vor vorbi ?

Nu ne obosim să întrebăm cine a realizat proiecte benefice pentru imaginea orașului ori bunul mers al clubului ”U”, deoarece ne-ar răpi din puținul nostru timp alocat denigratorilor care suntem obișnuiți de ani și ani …

Updaterea, după postarea a mai puțin de 10 commenturi, este o perlă în materie de narcisism profesional. ”Valul” încriminat a adus un trafic nemairealizat de site-ului gazdă. Deci a fost îndeplinit unul din obiectivele mărețe …

CONCLUZIE

”Opinia” legată (oare ?) de renașterea ”Universității” Cluj exprimă:

• Dorința autorului (doar a lui ?) de a îndepărta posibilii investitori locali de la ”U”.

• Efortul autorului (doar a lui ?) de a arunca anatema violenței, vehiculată în presă acum un deceniu, asupra tuturor suporterilor ”U, pentru a opri valul de simpatie și prezența pe stadion a marelui public.

• Încercarea de a dezbina suporterii (doar el ?) prin semnalarea unor manifestări extreme reprobabile, existente realmente în orice mulțime, mai ales pe stadioane, în întreaga lume.

• Intenția (doar a sa?) de a provoca sciziuni în comunitatea clujeană pe teme periculoase, externe domeniului fotbalistic.

Constituită dintr-un amalgam de frânturi de adevăruri, extrase din context, plutind pe o imensă minciună, bazându-se doar pe percepția și dorințele autorului (sau ale altora ?), fără o documentare și informare prealabilă, chiar și superficială, cu escamotări în timp a faptelor și evenimentelor, plină de  confabulații și inepții, considerăm că ”OPINIA” AUTORULUI (DOAR A LUI ?) NU ARE NIMIC COMUN CU VIAȚA REALĂ A ORAȘULUI, A CLUBULUI ȘI SUPORTERILOR SĂI !

Opinia exprimată nu are legătură cu tematica sportivă, ci este mai degrabă un exercițiu de demolare a proiectelor majore ale unei comunități.

Galeria ”Universității” e bine ancorată în viața Clujului, legată fiind de valorile democratice, culturale, sociale și economice ale acestuia. Ea este informată, cunoaște foarte bine cine sunt susținătorii ori dușmanii din umbra ai clubului.

În ce calitate separa Claudiu Pădurean comunitatea Clujului în două entități antagonice ? Cu ce scop ? Dacă nu este capabil să facă o analiză comparativă a modului în care suporterii celor două cluburi se manifestă la spectacolul sportiv, și nu numai, de ce nu vede evidențele ? Cum se manifestă și cu ce simboluri se asociază ”jumătățile” ?

Îi arătăm noi cele două jumătăți !

Cine și de ce se asociază cu așa ceva ?

kvsc

 

 

 

 

 

 

Ei de ce sunt vinovați ?

u

 

 

 

 

 

 

De ce este un mai bun ”consumator” decât altul pentru mediul de afaceri clujean ? De ce merită susținerea proiectelor sale ?

SĂ LĂSĂM MEDIUL DE AFACERI SĂ HOTĂRASCĂ DUPA LEGILE PIEȚEI !

Dezavuăm caraterul nociv al articolului, oricât de mic ar fi impactul său asupra țintelor propuse.

0saves