Atât pe guestbook-ul de pe website-ul ucluj.ro cât și în alte zone ale spațiului virtual am constatat că numele ASR 1919 este asociat cu proiectul ”socios” care a apărut în planul de reorganizare al societății F.C. Universitatea Cluj S.A., propus de administratorul judiciar Horia Țiril. Asociația ”Șepcile Roșii 1919” nu are nicio implicare într-o construcție care vizează un proiect de tip ”socios”.
În aceste momente clubul de fotbal se află într-o situație extrem de grea și credem că unitatea suporterilor este unicul pilon de susținere. Păstrând linia deschiderii si transparenței manifestată în toate acțiunile ei de până acum, ASR 1919 propune o întâlnire a tuturor iubitorilor lui ”U”, joi 2 Mai, începând cu ora 18.30, pe terasa hotelului Sport.
















