Ieri, în emisiunea ”Jocuri de putere” transmisă de postul de televiziune Realitatea TV, realizatorul Rareș Bogdan l-a avut ca invitat pe Dumitru Dragomir , președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România. Întrebat de ce LPF nu virează banii din drepturile de televizare către clubul FC Universitatea Cluj, domnul Dragomir a răspuns că nu a primit de la club certificatul de atestare fiscală eliberat de ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală), privitor la lipsa datoriilor clubului către bugetul de stat, cităm:
”Mă leagă ANAF-ul dacă le dăm banii la Universitatea Cluj. Nu putem să îi dăm, dacă ei nu ne aduc hârtie, dovadă, de la Fisc că nu mai au datorie la stat. Am vorbit şi eu cu administratorul judiciar, şi i-am zis situaţia.”
Greșit domnule Dragomir, clubul ”Universitatea” Cluj a depus la LPF certificatul de atestare fiscală.
Il puteți descărca și dvs. de AICI!
Din informațiile noastre, cluburile de fotbal Gloria Bistrița și Rapid București, aflate și ele în procedură de insolvență, și-au primit banii din drepturile TV. Astfel, se nasc două întrebari logice:
1. De ce nu virează LPF banii din drepturile de televizare care se cuvin clubului ”Universitatea” Cluj?
2. De ce LPF judecă spețe identice cu unități de măsură diferite?
















